Povestea lacrimioarelor

Lacrimioarele sunt printre florile mele preferate, pentru ca imi amintesc de casa, de copilarie. Curtea parintilor mei era intotdeauna plina de aceste flori primavara si in casa aveam mereu buchete bogate, atat de frumos mirositoare. Iar cand am vazut servetelul de mai jos, am stiut ca trebuie sa il cumpar si am stiut ca vreau sa decorez cu el un ghiveci. Rezultatul e acesta:

Trebuia sa ramana doar ghiveciul... insa in acelasi timp lucram si la o cutie, pe care vroiam sa o decorez cu levantica, pentru ca apoi sa ma razgandesc in ultimul moment... Si am facut cutia de mai jos, care era simpla initial, dar careia i-am adaugat apoi sfoara, pentru un aer mai rustic, dar si pentru a se potrivi mai bine cu ghiveciul. Sper sa va placa, mie imi sunt foarte dragi.

Inainte de a incheia, vreau sa va mai las ceva de citit, legenda lacrimioarei - aici si poezia, intitulata tot Legenda lacrimioarei, scrisa de Vasile Alecsandri si de care, spre rusinea mea, nu am stiut pana astazi....

Legenda lăcrimioarei
de Vasile Alecsandri

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.
Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;
Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:
Nici umbra de durere aice nu pătrunde.
Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,
Gustând în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

Și iată că sosește un oaspe de pe lume,
Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,
Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile?
Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare.
Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească?
Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.
Cum? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă?
Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dânsa voi plânge cu durere!
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!